Simona Halep (2 WTA) susține că a lucrat mai mult la mentalitatea sa alături de un psiholog. Ședințele alături de specilaist au dus-o la un nivel superior pe sportiva din Constanța, susține chiar fostul lider mondial.
Românca s-a calificat în optimi la Indian Wells după ce învins-o pe sportiva de pe locul 114 mondial, Kateryna Kozlova (25 de ani), scor 7-6/3, 7-5, duminică seara. Kozlova a dat o replică excelentă, cu mingi scurte îngropate la fileu și forehanduri ucigătoare. A avut puterea să revină în primul act de la 3-5 și de la 2-5 în actul secund, dar Halep și-a ridicat nivelul și a jucat cu mintea în momentele cheie. În faza următoare o așteaptă pe jucătoarea fără antrenor Vondroushova sau Ostapenko.
La conferința de presă de după partida cu Kozlova, Simona a fost întrebată ce schimbare a făcut pentru forma bună din ultima perioadă: „Cea mai importantă parte este cea mentală. Lucrez de câțiva ani cu un psiholog și fac încă asta. Nu este ușor să rămâi concentrată în fiecare zi, dar învăț și lucrez la asta. Asta e cel mai important, să te înțelegi pe ține cu bune și cu rele, doar așa poți deveni mai bun. Eu am înțeles asta și de asta sunt mai bine”, a declarat românca.
Simona Halep și-a aflat și adversara din optimile turneului nord-american. Marketa Vondrousova (61 WTA) a furnizat una dintre surprizele turului trei în deșertul californian, învingând-o pe letona Jelena Ostapenko, scor 4-6, 6-3, 6-4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER